Cresterea albinelor pe meleagurile dorohoiene este veche.Este o indeletnicire care se mai practica si astazi.Asupra albinaritului pe meleagurile noastre insista si marele agronom Ion Ionescu de la Brad, in lucrarea sa intitulata "Specula cu stupi merge bine ca si cea cu oile", ridicand apicultura la rang de "industrie".El arata ca : "industrie inca accesorie agriculturii din aceasta regiune (se referea marele agronom la fostul judet Dorohoi) este prisacaria pentru foloasele cele mari pe care le aduce".De asemenea, mai arata ca "albinele se nutresc singure, fara a da bani omul pe hrana lor, de aceea sunt foarte folositoare si intra in economia rurala, aducand omului venituri fara ca acestea sa ceara cheltuiala mare".Unii boieri de pe aceste meleaguri aveau stupine care ajungeau la 12.000 de familii de albine, astfel ca in 1860 pe mosia lui Anastasie Basota, intemeietorul renumitului liceu de la Pomarla, se aflau o suta de prisaci cu cate 60-80 matci (familii) fiecare, iar pe mosia Stiubieni, langa Saveni, existau trei prisaci cu cate o suta matci fiecare.
Taranii aveau de regula putini stupi, primitivi, numiti stiubeie, care nu erau altceva decat scorburile cu albine ale copacilor din padure, taiate si aduse acasa, asa cum arata si Ion Ionescu de la Brad.Stiubeiele se pastrau peste iarna in zamnice (pivnite) peste iarna, iar primavara prin martie-aprilie se scoteau si se asezau in livezi, poeni, paduri sau vii, unde ramaneau pana toamna,tarziu, iar pentru scoaterea fagurilor din stiubeie, acestea se afumau cu fum de pucioasa, cand se omorau albinele, iar apoi scoteau fundurile stiubeielor din care apoi, prin izbire fagurii cu miere ieseau afara.Mierea se scotea din faguri prin incalzire, apoi fagurii se fierbeau in continuare intr-un cazan cu apa pana se topeau iar amestecul rezultat se strecura si se turna in calupuri, obtinandu-se ceara de o calitate mult apreciata peste hotare, fiind preferata de manastirile de la Muntele Athos. Mentionez ca amploarea mare pe care o ia albinaritul pe aceste meleaguri la timpul acela, a facut sa fie reglementat prin lege asupra numarului de stupi, acesta sa nu fie mai mare decat locul pe care il stapaneste fiecare, pentru ca multimea albinelor sa nu aduca vreo suparare vecinului.Locul preferat pentru instalarea prisacii era marginea padurilor ori a poienilor, pasunile si fanetele, livezile sau alte resurse melifere spontane, care ofereau albinelor polen si nectar. Prisacile se instalau pe terenurile obtinute prin defrisare, pe suprafete masurate dupa metode traditionale, astfel ca hotarul se stabilea la dimensiunile realizate prin aruncarea toporului in doua directii care constituiau laturile patrulaterului. Deasemenea, fostul judet Dorohoi, cu falnicile paduri de odinioara, care apartineau de codrii Hertei, prilejuia adevarate "vanatori de albine", care puneau la grea incercare priceperea "vanatorului". Acesta mai intai identifica roiurile de albine salbatice, din falnicii codri ai Hertei, apoi urma scoaterea fagurilor cu miere din ascunzisurile scorburilor ori a stancilor.
[Image]
Meleagurile noastre sunt recunoscute prin comertul cu faimoasa faina de Botosani, grane, miere de albine, ceara, iazuri cu peste, blanuri de calitate dar si cu cai de rasa, produse care capatasera mare faima si ajungeau pana departe, la Brno si Leipzig, iar datorita amplorii pe care a avut-o cresterea albinelor in fostele judete Dorohoi si Botosani, albinaritul a fost recunoscut ca adevarata industrie alimentara si de medicamente, ceara devenind materie prima pentru fabricarea lumanarilor care au servit multa vreme la iluminat, ceara fiind solicitata si la export.
Datorita cantitatilor mari de ceara care se obtineau din prisacile de alta data de pe aceste meleaguri bogat daruite de Dumnezeu, autoritatile timpului au infiintat la 1884, la Botosani, o fabrica de lumanari. Lumanarile respective purtau insciptia "MOLDAVIA" si erau apreciate la Palatul Dogilor ca si la manastirile de la Muntele Athos.
De remarcat este faptul ca pe aceste meleaguri, Dorohoi, Botosani, Saveni, cresterea sistematica a albinelor a inceput destul de tarziu, abia pe la inceputul secolului al XX-lea, astfel ca in anul 1906, din 7903 stupi existenti doar 1029 erau sistematici, introdusi in satele judetului de acei "luminatori" ai satelor care au fost invatatorii si preotii, si care se indeletniceau si cu aceasta frumoasa ocupatie.
Era icoana vremuriolr de demult, cand atata belsug de miere si ceara se afla pe meleagurile noastre, incat acestea se trimiteau pana la Tarigrad, la Venetia, Florenta si Alexandria, la Constantinopole si in intregul Imperiu Otoman.
